Simptome COVID-19 trecute până acum cu vederea. Ce semnal de alarmă au tras specialiştii

04 05. 2020, 10:57

Dermatologii din întreaga lume adună date despre unele dintre simptomele Covid-19 care ar fi fost trecute până acum cu vederea: afecţiuni ale pielii, de la erupţii cutanate până la „pseudo-degerături”, scrie The New Tork Times.

Multe afecţiuni virale – inclusiv varicela, rujeola şi mononucleoza – sunt însoţite de erupţii cutanate, adesea rezultat al răspunsului inflamator al organismului în timp ce combate infecţia. Deşi este nevoie de mai multe cercetări, un număr tot mai mare de rapoarte de caz şi studii preliminare sugerează SARS-CoV-2, virusul care provoacă Covid-19, poate afecta şi pielea.

Cum poate afecta noul coronavirus pielea

La sfârşitul lunii martie, un medic italian a trimis o scrisoare editorului Jurnalului Academiei Europene de Dermatologie şi Venerologie, în care descrie afecţiunile pielii care au afectat aproximativ 20% din 88 de pacienţi Covid-19 analizaţi în regiunea Lombardia din Italia.

Cei mai mulţi dintre ei au dezvoltat o erupţie roşie în zona trunchiului, în timp ce câţiva au suferit stupi sau băşici asemănătoare cu varicela.

Apoi, la începutul lunii aprilie, o organizaţie reprezentând peste 400 de dermatologi francezi a emis un comunicat în care a menţionat că, unele dintre persoanele suspecte de infecţie cu Covid-19, au prezentat simptome ale pielii, inclusiv urticarie, erupţii roşii şi leziuni asemănătoare cu degerăturile la extremităţi.

Iar la mijlocul lunii aprilie, într-o scrisoare către redactorul Revistei Academiei Americane de Dermatologie, un grup de medici italieni a descris o erupţie asemănătoare cu varicela drept „o manifestare rară, dar specifică a pielii asociată cu Covid-19”.

În SUA, starea de „pseudo-degerături” descrisă de dermatologii francezi a fost supranumită „degete de Coovid”. Peste 100 de cazuri ale afecţiunii – caracterizate prin umflături şi vânătăi – au fost înregistrate într-un registru de simptome ale Covid-19 ţinut de Academia Americană de Dermatologie.

Rezultatele cercetărilor privind aceste simptome descrise de dermatologi, nu vor fi disponibile pentru o perioadă de timp, iar toate constatările despre reacţiile dermatologice la Covid-19 sunt preliminare.

Specialiştii spun încă că persoanele care dezvoltă afecţiuni neobişnuite ale pielii ar trebui să utilizeze telemedicina pentru a consulta un dermatolog, care îi poate ajuta să stabilească dacă acestea pot fi legate de Covid-19.